Каталог :: Медицина

Реферат: Toma Cerba

                       T O M A     C I O R B Ă                       
     În ţara noastră se bucură de profund respect nu numai
oamenii remarcabili contemporani, dar şi activiştii progresişti
din trecut, care au adus ştiinţei şi culturii un mare prinos. 
     Printre oamenii celebri ai rubricii noastre numele medicului umanist Toma
Corbă ocupă  după merit un loc de onoare.
     După absolvirea în anul 1893 a facultăţii de
medicină de la Universitatea din Chiev, T. Corbă se întoarce
în oraşul său natal unde îşi începe
activitatea de medic- sanitar. Înţelegînd foarte bine
dependenţa directă a bolilor de medicul cocial, T. Ciorbă a
făcut  tot ce a fost cu putinţă pentru a ridica nivelul culturii
sanitare a oraşului, mai ales a cartierlor lui sărace, unde
dîntuiau diferite boli infecţioase şi de copii.
     Meritul deosebit al lui T. Ciorbă constă în
sforţările lui  insistente, pe care depunia pentru a obţine
deschiderea unui spital de boli infecţioase. Numai energia nesecată
l-a ajutat pe vestitul medic să organizeze un astfel de spital şi
să-l înzestreze conform cerinţilor timpului.
Înfruntînd mereu rezistenţa autorezistenţa
auorităţilor şi a medicilor particulari, în mînile
cărora se afla aproape toate asistenţa medicală, doctorul
Ciorbă obţinea cu mare greu alocări pentru amenajaea spitalului
şi pentru medicamente, din care el le cumpăra pe acestea din
urmă din propriile sale mijloace destul de lumitate.
     Doctorul Toma Ciorbă trăia modest, nu lua de la săraci
plată pentru ajutorul medical. Deseori el le dădea pacienţilor
nevoiaşi bani pentru medicamente, îi ajuta cu lemne de foc, astfel
uşurîndu-le întrucîtva existenţa.
     Toma Feodosevici pe bună dreptate şi-a cîştigat renumele
de “doctor mărinimos” în sensul deplin al noţiunii, deoarece el
vedea în pacient omul căruia trebuia cu orice preţ să i se
dee ajutor medical, dar nici de cum o sursă de venituri. Însă
nu numai prin acasta şi-a cîştigat el reputaţia. El a fost
şi un strălucit medic-clinician, a cărui experienţă
şi cunoştinţe erau înalt apricieate nu numai de colejii
săi de la spital, dar şi de medicii oraşului Chisinău
şi ai întregului ţinut al Basarabiei. Toma Feodosievici era
bine mai multe ori i s-a propus se lucreze. Însă el n-a vrut
să-şi părăsească oraşul natal.
     De-a lungul veţii sale zbucumate doctorul T. Ciorbă a adus o
luptă continuă pentru înlenirea soartei bolnavilor. Şi ce
n-ar fi făut el: trata sau consulta bolnavi, organiza campanii de
vacvinare sau ţinea conferinţe, îşi aducea aportul la
deschiderea unor noi spitale sau pregătea cadre medicale – toate le
îndeplinea cu îndemînare, bucuros de faptul, că face un
lucru necesar şi de folos.
     Drumul lui a fost anevoios. El a avut bucurii şi nereuşite,
speranţe şi necazuri, însă întotdeauna visul i-a
fost lsat de viitorul luminos al poporului său.
     Şi viitorul acests a devenit realitate numai după realipirea
Basarabiei la Rusia.
     Cît nou aduce în viaţa noastră fiecare zi. Cîte
realizări minunate avem noi în toate domeniile economiei
naţionale şi în sfera culturii ! Dar cum s-a schimbat starea
ocrotirii sănătăţii la noi în republică !
Astăzi în Moldova nu există nici o localitate, nici un
colţişor, unde n-ar exista instituţii de tratament şi
profilaxie sau n-am avea lucrători medicali. La noi muncesc cu
însufleţire mulţi medici- savanţi, funcţionează
diferite instituţii de învăţămînt medical,
clinici de prima clasă. Dar au fost alte vremuri odinioară. Îmi
amintesc de anii după război: ruine, epidemii, moştenite de la
regimul moşieresc-romîn; îmi amintesc cu groază de
feţele chinuite, ţin minte bine aceste lucruri, pentu că le-am
văzut cu ocii mei. Pentru că eu am participat personal la lichidare
consecinţelor sanitare ale războiului.
     Ăn scurt timp noi am licidat aceste consecinţe şi am
obţinut o mare victorie în domeniul ocrotirii
sănătăţii poporului moldovenes. Şi această
victorie a putut fi obţinută numai mulţumită ajutorului
efcient şi neprecupeţit, pe care ne l-a acordat partidul, guvernul,
toate popoarele sovetice frăţeşti.
     În prezent, cînd facem minunatul bilanţ al luptei pentru
acrotirea sănătăţii poporului, trebuie să ne amintim
şi de veterinarii, care nu sînt astăzi cu noi, dar care au
trăit şi au luptat cu jertfire de sine pentru combaterea bolilor
în condişii grele ale realităţii burgheze.Nu putem
sănu ne amintim şi de concetăţianul nostruvestit –doctorul
Toma Ciorbă.
     Omul acesta, izolat în lumea burgheză plină de nedreptate
şi violenţă,asuprire naţională şi exploatare,
duce o luptă neobosită cu nenorocirea şi bolile oamenilor
simpli, muncea cu jertfire de sine şi era foarte cinstit.Calitaţile
înalte ale doctorului Ciorbă ne impun un adînc respect
faţă de el şi fac ca numele lui să se bucure deo mare
populartate.
     Cartea de faţă, stimate cititor, este un omagiu cuvenit
bărbăţiei şi umanismului acestui om.E un omagiu, meritat
şi de alţi activişti în medicină, care în anii
grei de răspăndire axcesivă a bolilor sociale şi
infecţioasă şi-au păstrat spiritul de încredere
în victoria raţiunii omeneşti şi au dus o luptă
eroică pentru uşurarea suferinţilor omeneşti.
     În catre sînt glorificate numele acelor care au păstrat cu
sfinţenie şi a transmis generaţiei umătoare cele mai bune
tradicii ale medicinii naţionale obşiteşti.
Acastă carte este destinată munţii şi inimii tinerilor
medici, viitorilor medici, care păşesc sau vor păşi
în rîndurile luptătorilor pentru fericirea oamenilor muncii.
Ea apelează la conştiinţa noastră să păstreze cu
sfinţinie să păzească cu fermitate prezentul ei şi al
nostru.
La 15 eanuarie 1864 în familia ştabscăpitanuli din regimentul de
infanterie “Lublin” Feodosii Ivanovici Ciorbă, în vîrstă
de treizeci şi doi de ani, s-a născut primul copil.
Feodsii Ivanovici se născut şi el în familia unui militar sadea
– a ober-ofiţerului Ivan Ciorbă, băştinaş din
judiţul Ananev, fosta gubernie Herson,- şi, desigur, porni pe urmele
lui. În războiul ruso-turic din anii 1853-1856 el era deja comandant
iscusit. Petru distinţie în luptă el a fost decorat cu ordinul
“Sf. Stanislav” şi cu cîteva medalii de bronz.
Peste un an după căsătorie, spre marea lui bucurie, Alexandra
Sergheevna Zapolscaia-Unias, acum Ciorbă, î-a ăscut un fecor,
pe care l-au botezat în luna februarie la biserica “Sf. George” din
Chişinău, dîndu-i numele Toma în cinstea naşului
acestuia Toma Tomovic.
Feodosii Ivanovici şi Alexandra Sergeevna au început să
ducă o viaţă fericită. La un an a apărut şi al
doilea feceor Egor, pe urmă Alexandra Sergheevna a născut
încă trei fiice: Zinovia (8 iulie 1866), Anastasia (28 iulie 1867)
şi Tatiana (20 octombrie 1870). Şi în sfîrşit,
în ziua de 6 octombrie a anului 1873 se naşte ultimul feceor – Ion,
viitor matematician şi revoluţionar.
În anul 1868 Feodosii Ivanovici cu familia sa se stabileşte pentru
totdeauna la Chişinău. Ceva mai tîrziu familia a strîns
cu greu o mică sume de bani si a cumpărat o căsuţă
şi un lot de pămînt pe lîngă ea în satul
Grătieşti, în apropierea oraşului Chişinău
şi s-a mutaat acolo. Însă bani totuna nu aveau destui.
Iată de ce atunci cînd a venit timpul ca Toma să se ducă
la şcoală, a apărut întrebarea: de unde de găsit bani
să-l înveţe? I-a scos de la ispas Sidor Rocovski, o rudă
depărtată, asesor la colegiu. El n-avea copii şi a
hotărît să-l ajute pe Toma să fie dat la
învăţătură la liceul №1 de băieţi. Deacea
S. Rocovscii a prezentat direcţiei liceului următorul angajament: “La
cererea mea de la 22 iulie a anului 1875 despre înscrierea nepotului meu
Toma Ciorbă la liceul din Chişinău, am onoarea să anexez
angajamentul meu de a-l asigura cu toate recuzitele şcolare şi de a
plăti regulat taxa pentru dreptul la învăătură. El va
trăi la mine în sectorul I al     or. Chişinău, pe straa
Caucazului, în casa doamnei Turjanscaia”.
Un rol deosebit în democratezarea procesului de
învăţămînt la liceu a jucat vestitul activist al
învăţămîntului public Chiril Petrovici Ianovschii,
absolvent al Univerităţii din Chiev, om progresist după
concepţiile sale. Iată ce spunea mai tîrziu unul din
renumiţii medici moldoveni M.B. Sluţchii în amintirile sale
despre studiile făcutela liceu în anii 60: “Scopul lui (despre C.P.
Ianovschii – E.P.): principal era să dezvălue l noi cele mai bune
instincte umane”. Şi mai departe: “Rejimul şcolar pe timpul lui
Ianovschii afost uman la gradul superlativ. Bătea cu varga şi
carcera, silirea elevilor se stee în ginunchi erau excluse”
Deosebit de respendite era printre absolvenţi profesia de medic. Iată
de ce din rîndurile lor au contribuit la prosperarea medicinii noastre,
au jucat un rol deosebit în dezvoltarea ştiinţei şi
ocrotirii sănîtăţii.
Primii elevilor ani tatăl său îl mai ajuta, îl ajuta
şi unchiul Sidor; mai tîrziu nici ajutorul acesta nu-l mai primea.
După absolvirea clasei a treilea Toma era ameninţat să fie
exclus din liceu, fiindcă nu plătise taxa pentru studii. L-a salvat
întîmplarea. A murit renumitul negustor A. Cufli, care lăsase
prin tetament 4000 ruble din veniturile sale pentru a fi
ămpărţite ca bursă la cîţiva elevi săraci.
Prin hotărirea consiliului de tutelă şi a colegului
învăţătorilor aceste burse au fost acordate fraţilor
Gheorghe şi Luca Durdufi, Dumitru Gaponov şi Toma Ciorbă.
Acastă bursă era “colacul de slvare”, cu ajutorul căruia el a
reuşit să termine cu succes liceul şi să-şi continue
studiile la universitate. Elevii menţionaţi mai sus continua să
primească acastă bursă fiind deja studenţi.
Toma învăţa cu stăruinţă, citea mult, era harnic
şi insistent, sincer şi principial. Calităţile acestea au
contribuit la crearea unei atitudini anumite faţă de viaţă
şi de obligaţiile sale. În anul 1877 viaţa
Chişinăului s-a înviorat. Aici au început să
sosească militari din avangarda armatei ruse. Tatăl lui Toma a
hotărît să facă şi el ceva deosebit,
necătînd la vîrstă: a dat cerere să fie trecut din
nou la serviciu în armata activă.
În oraş erau contonate cîteva spitale militare, conduse de
doctorii în medicină I.V.Einhorn, A.N.Radzevici, I.O.Noreico,
S.I.Chenigşaţ. medicul şef al spitalului de gubernie
V.P.Tveordohlebov organiza vizite medicale sistematice în secţii cu
participarea medicilor sosiţi din alte părţi.
Sosirea marilor savanţi şi medici N.I.Pirogov, S.P.Botchin,
N.V.Sclifosofschii, C.C.Raier la Chişinău a devinit un mare eviniment
în viaţa medicală a oraşului.â
Timp de doi ani elevii liceului au urmărit desfăşurarea
evenimentelor din Balcani.
În anul 1885 într-un termen scurt de două
săptămîni T.Ciorbă a susţinut unsprezece examene
şi împreună cu alţi treisprezece colegi de liceu a primit
atestat de maturitate.
Starea meterială a familiei era foarte grea, mai ales că trebuia de
plătit şi taxa pentru studiile fratelui mai mic Ion.Toma ar fi vrut
să înveţe mai departe, însă totul depindea de aceea
dacă i se acorda sau nu bursa din fondul lui A.Ciufli. după multe
şovăeli colegiul pedagogic a hotărît, în
sîrşit, să-i acorde bursa. Problema unde să-şi
facă studiile el o rezolvase din timp. Pe atunci deja funcţiona calea
ferată Chişinău – Odesa, şi el a hotărît
să-şi facă studiile la facultatea de ştiinţe naturale
a Universităţii din Novorosiisk. Însă toamna numele lui
T.Ciorbă figura în listele studenţilor facultăţii de
medicină a Universităţii “Sf. Vladimir” din Chiev.
Alegerea Universităţii din Chiev pentru continuarea studiilor de
către T.Ciorbă era legată, probabil, de o tradiţie veche,
căci pînă atunci în oraşul de pe Nipru veneau
mulţi originari din Moldova, care îşi făceau studiile la
academia Chievo-Braţcaea.
Condiţiile igienice extrem de rele ale oraşălui contribuie la
apariţia epidemiilor. Au fost cazuri, cînd cele trei clase
inferioare aproape jumătoate din numărul de elevi lipseau de la
lecţii săptămîni întregi.
Viaţa lui Toma aici, la universitate, se deosebea cu mult de viaţa
lui de la liceu.
Abea peste cîteva luni T. Ciorbă a început să studieze
în sensul deplin al cuvîntului obiectele de medicină. El
învăţa cu pasiune, mai ales, că avea aşa profesori,
încît orice şcoală medicală l-ar fi invidiat.
Toma căuta să nu lipsească nici de la o lecţie
interesantă, mici de la o conferinţă sau adunare
studenţească.Dar continuarea studiilor a devenit mai grea: starea
materială a lui Toma s-a înrăutăţit de tot.
Trebuie de reamintit că pe atunci numai cinci-şase procente din tot
numărul studenţilor erau asiguraţi cu bursă.
Mijloacele agonisite de Toma în timpul vacanţei de vară în
urma serviciului, pe care îl făcea el în diferite spitale de
zemstvă, erau insuficiente pentru a acoperi cheltuelile de
întreţinere.Deaceea el a fost nevoit să-şi
întrerupă studiile de cîteva ori.Şi totuşi
perseverenţa şi răbdarea, ajutorul prietenilor i-au permis
să-şi termine studiile şi să dee cu succes examenele de
absolvire.Cînd i se îmîna multaşteptata diplomă de
gradul I, el era sigur, că-şi va consacra viaţa combaterii
infecţiilor, că inima şi cunoştinţele sale
aparţineau poporului.
Sa terminat procesul de formare a tînărului Ciorbă. El se
ăntorce ăn oraşul natal Chişinău cu intenţiea
fermă să ănceapă o luptă grea şi de lungă
durată pentru sănătatea oamenilor.
La sfărşitul anului 1893 el a reuşit să obţinăo
anumită sumă de bani, cu care a cumpărat din Varşovia
două etuve model Iung, dintre care una a fost lăsată pentru
nevoile oraşului, iar a doua a fost trimisă în judeţul
Orhei, unde apăruseră cazuri de holeră.
Cu toate greutăţile, doctorul T.Ciorbă a reuşit să
rezolve aceste probleme în doi ani.
În anul 1896 în faţa mulţimii, adunate la marginea dinspre
Buiucani a oraşului, a fost  inaugurat spitalul pentru
infecţioşi. Acest spital era construit după proectul şi sub
conducerea doctorului T. Ciorbă. Cinci foişoare separate, situate la
o distanţă anumită unul de altul, morga şi alte
clădiri aucziliare, făcute frumos din piatră şi acoperite
cu ţiglă roşie, dădeau spitalului un aspect
încîntător pe fondul verdeţii.
T. Ciorbă devine medic-şef al spitalului, medic-curant, bacteriolog
prosector, econom, pedagog pentru tinerii lucrători medicali,tată bun
pentru toţi bolnavii. Pe atunci doctorul T. Ciorbă devine deja om
renumit, cunoscut de toţi de la mic şi pînă la
mare.În sfîrşit, a devenit o realitate visul lui despre aceea
că “combaterea eficientă a epidemiilor va fi posibilă numai
atunci cînd va fi unită acţiunea a două organizaţii
diferite –curativă şi sanitară ...”.